Sari la conținut

Proiecte

Pe 6 iunie deschidem piața din Plugari!

Am pregătit căsuțe frumoase pentru producătorii locali și pentru toți cei care vor să aducă produse bune și curate către oameni. Am făcut și un foișor unde poți sta la o cafea, o toaletă modernă, am pus bănci, flori și puțină liniște într-un loc care până acum era doar o parcare pietruită! Căsuțele se vor putea închiria zilnic, nu doar sâmbăta, iar la traficul pe care îl avem în zonă sunt convins că oamenii se vor opri cu drag. Ne dorim o piață vie, unde lumea să cumpere cu încredere, să stea de vorbă și să simtă că locul acesta le aparține. Mulțumesc constructorului, care a făcut totul ca la carte și a înțeles de la început cum ne dorim să arate acest loc. Acest proiect este finanțat de Consiliul Județean Iași, căruia îi mulțumesc pentru sprijin. Vă așteptăm cu drag pe 6 iunie!

Lucrările la proiectul de introducere a gazelor naturale din Plugari avansează într-un ritm alert!

Până în acest moment au fost introduși aproximativ 12 km de conductă, din totalul de 34 km prevăzuți în proiect, pe raza comunei Pluugari, iar estimarea este ca în maximum două luni țeava să fie îngropată in toată comuna Plugari! Proiectul prevede 750 de branșamente pentru aproximativ 1290 de gospodării, motiv pentru care nu va exista automat câte o cutie de branșament la fiecare poartă. O singură cutie poate deservi mai multe locuințe, de exemplu, la blocul în care locuiesc, intr-o singură cutie, se vor branșa 8 familii. Așadar, dacă nu aveți cutie de branșament la poartă, vă puteți racorda de la cea mai apropiată cutie existentă. Pentru orice situație sau nelămurire legată de racordare, vă rog să veniți la Primărie, pentru a găsi soluții împreună pentru fiecare caz în parte. Să auzim de bine!

O noua finantare europeana de 2 milioane de euro castigataprin ADR Nord-Est pentru constructia unui teren de fotbal modern in comuna Plugari

Comuna noastră obținut finanțare din fonduri europene pentru construirea unui teren de fotbal modern, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Proiectul va include construirea de tribune, nocturnă, vestiare si teren de joc cu gazon sintetic. Proiectul este derulat prin ADR Nord-Est, în cadrul programului de modernizare a infrastructurii educaționale. Este unul dintre proiectele la care am visat încă din 2012, de când am intrat în funcția de primar. Acest stadion fi utilizat de elevii Liceului Agricol Plugari și de echipa de fotbal „Viitorul Plugari”. Investiția va fi realizată pe terenul din spatele sălii de sport și va completa frumos centrul comunei, alături de parc, piață și sala de sport. In scurt timp urmează să scoatem lucrările la licitație și să trecem la treabă. Vă mulțumesc pentru susținnere!

Start într-unul dintre cele mai importante proiecte din comuna Plugari!

De astăzi au demarat lucrările la proiectul de introducere a rețelei de gaz, un pas esențial pentru dezvoltarea și modernizarea comunității noastre. Lucrările se vor desfășura în toate cele 3 sate ale comunei Plugari, Onești și Borosoaia, precum și în comuna Prăjeni. Știm că orice lucrare vine la pachet cu disconfort, motiv pentru care vă rugăm să aveți răbdare și înțelegere în perioada următoare. Intervențiile se vor desfășura în subteran, ceea ce înseamnă că, temporar, pot apărea neplăceri precum: porțiuni de drum afectate, podețe sau rigole avariate! Vă asigurăm că toate zonele afectate vor fi refăcute și aduse la starea inițială după finalizarea lucrărilor. Mai mult decât atât, ne dorim să mergem un pas înainte: după finalizarea proiectului de gaz, vom amenaja trotuare cu pavele pe toate drumurile sătești. Este un efort comun pentru un viitor mai bun. Vă mulțumim pentru sprijin și încredere!

Proiectul ,,Infiintare rețea de canalizare in satul Plugari” a fost aprobat la finantare

Primarul comunei Plugari, Paul Mursa, a anunțat o veste importantă pentru comunitate, chiar înainte de sărbătorile de Crăciun: proiectul privind înființarea rețelei de canalizare în satul Plugari a fost aprobat oficial. Un aspect deosebit de relevant îl reprezintă faptul că proiectul comunei Plugari se numără printre primele 7 proiecte aprobate la nivel național, confirmând seriozitatea demersurilor administrative, munca susținută și capacitatea administrației locale de a atrage investiții esențiale pentru dezvoltarea comunității. Prin implementarea acestui proiect, comuna Plugari face un pas hotărât spre standarde moderne de trai, aliniate la nivel european, asigurând infrastructura de bază necesară – apă, canalizare și gaze – servicii indispensabile pentru anul 2025 și pentru creșterea calității vieții locuitorilor.

Investiție majoră în infrastructură: lucrările pentru aducțiunea de gaze naturale au fost scoase la licitație

Primarul comunei Plugari a anunțat demararea unei etape esențiale pentru dezvoltarea comunității, prin scoaterea la licitație a lucrărilor pentru aducțiunea de gaze naturale în comunele Plugari și Prăjeni. Acest pas marchează intrarea proiectului într-o fază concretă de implementare. Conform estimărilor, în aproximativ 3–4 luni va fi semnat contractul de execuție, urmând ca din primăvară să înceapă lucrările efective pe teren. Proiectul are o valoare de aproximativ 39 milioane de lei, reprezentând cea mai mare investiție realizată vreodată în comuna Plugari. Implementarea rețelei de gaze naturale va aduce un plus semnificativ de confort pentru locuitori, va crea condiții mai bune pentru dezvoltarea economică și va contribui la creșterea calității vieții în întreaga comunitate. Această investiție reflectă o viziune pe termen lung și rezultatul unei munci constante, susținute, orientate spre nevoile reale ale cetățenilor.

Capacitati de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu, in comuna Plugari, județul Iasi

•        Denumirea proiectului:  ,,Capacitati de producere energie din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu, in comuna Plugari, județul Iasi” •        Valoarea totală a proiectului este de 933.358,77 lei din care: – Valoarea maximă asigurată din Fondul de Modernizare este de până la 100% din cheltuielile eligibile, respectiv 585.109,38 lei; – Valoarea asigurată de beneficiar este de 348.249,39 lei.•        Localizarea proiectului: Comuna Plugari, jud. Iasi •        Activitățile principale ale proiectului:   -Elaborarea   Proiectului tehnic  şi Asistenţă tehnică din partea proiectantului-Lucrari Construire parc fotovoltaic-Dirigenţie de şantier-Audit financiar-Management de proiect-Publicitate si informare •        Indicatorii proiectului:  FMS04_Capacitate nou instalată de producere a energiei din surse regenerabile eolian, solar sau hidro (MW)- 0,09 MW;•        Date de contact pentru diferite observații/întrebări în legătura cu implementarea proiectului: e-mail: primaria_plugari@yahoo.com, tel: 0332/420337

Modernizăm iluminatul public în comuna Plugari!

Deși avem lămpi Led in toată comuna, in cadrul unui proiect de dezvoltare locală, schimbăm 240 de lămpi vechi (instalate in anul 2016)cu lămpi LED moderne, dotate cu sistem de telegestiune. Ce înseamnă asta pentru comuna noastră? Economie de energie – Lămpile LED consumă mult mai puțin curent electric. Control inteligent – Sistemul de telegestiune permite reglarea intensității luminii și monitorizarea în timp real. Siguranță sporită – Străzile vor fi mai bine iluminate, oferind confort și siguranță pentru toți locuitorii. Costuri reduse – Facturile pentru energie și întreținere vor fi considerabil mai mici. Investim în viitorul comunei Plugari, pas cu pas, pentru un trai mai bun și mai modern!

Proiectul privind “ÎNFIINȚAREA ȘI DOTAREA UNEI PLATFORME PENTRU GESTIONAREA GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA PLUGARI, JUDEȚUL IAȘI” a fost aprobat spre finantare

Vă aduc la cunoștință faptul că a fost aprobat spre finanțare din fonduri europene, obiectivul de investiție privind “ÎNFIINȚAREA ȘI DOTAREA UNEI PLATFORME PENTRU GESTIONAREA GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA PLUGARI, JUDEȚUL IAȘI”. Prin proiectul menționat va fi înființată o platformă, în care se va depozita gunoiul de grajd, ce ulterior, va fi transformat în compost, astfel încât acesta să nu mai fie aruncat în locuri nepermise. De asemenea, prin intermediul acestui obiectiv de investiție vom achiziționa utilajele necesare gestionării gunoiului de grajd în comuna noastră. Sper ca, prin gestionarea gunoiului de grajd, în cadrul unei platforme amenajată special în acest sens, să contribuim cu toții pentru a avea o comună curată și mai puțin poluată! Împreună, facem o treabă bună!

Sari la conținut